marți, februarie 11, 2025
AcasăLocal BTBotoşăneni cu hipotermie ajunşi la Urgenţe (video)

Botoşăneni cu hipotermie ajunşi la Urgenţe (video)

Zăpada şi frigul venite peste judeţ au lăsat în urmă şi victime. Deja trei persoane au decedat din cauza frigului în această perioadă, iar numai în ultimile săptămâni la urgenţe au ajuns zece cazuri de pacienţi afectaţi de frig. „În ultima lună s-au perzentat în serviciul nostru zece cazuri de hipotermie, de grade diferite. Pacienţii au fost investigaţi şi trataţi în serviciul nostru, ulterior aceştia fiind internaţi fie pe secţiile spitalului, fie trimişi la centrul de noapte pentru persoane fără adăpost”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD Botoşani.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-6.1 ° C
-5.4 °
-6.1 °
89 %
0.4kmh
78 %
mar
1 °
mie
2 °
joi
4 °
vin
5 °
sâm
0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cică nu mai este poezie în jocul de fotbal. Este, dar în tribune.

EDITORIAL

Este foarte probabil ca amploarea pe care a luat-o scandalul Nordis, care însumează atât de multe infracțiuni încât acoperă pagini întregi din Codul Penal,...

EPIGRAMA ZILEI

S-au lămurit acum și ele Că geometria-i efemeră Văzând cum cele pătrățele, S-au transformat în ... semisferă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...