spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTPenalizare după incidentul de la Şcoala Buzieni

Penalizare după incidentul de la Şcoala Buzieni

Incidentul de la Școala Buzieni nu a fost trecut cu vederea de către conducerea unității de învățământ. În urma anchetei disciplinare care a avut loc în școală, o profesoara de educație fizică a fost sancționată cu observație scrisă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, cadrul didactic ar fi trebui să-i supravegheze pe copii în timpul activităților desfășurate în programul ”Școala altfel”. ”La Bălușeni, a fost sancționată cu observație scrisă profesoara de educație fizică, cea care trebuia să aibă grijă de copiii respectivi în timpul activităților desfășurate în programul Școala, Altfel”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ.

O fetiță de 10 ani a fost luată luni cu ambulanța de la școală, cu traumatism cranio-facial, în urma unui accident suferit la joacă. Elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială nr.3 Buzieni, fetița se juca împreună cu mai mulți copii, în pauză, trenulețul. Un băiețel de clasa I a vrut să o tragă cu scaunul pe fetiță, iar aceasta a căzut și s-a lovit puternic la gură, rupându-și doi dinți.

Părinții copilei au sunat la 112, solicitând sprijinul cadrelor medicale, însă în același timp au anunțat și Poliție.

Eleva a fost trasportată la spital, după ce cadrele medicale de la ambulanță au stabilizat-o.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...