joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTBeneficiarii de ajutor social au de efectuat mii de ore de muncă

Beneficiarii de ajutor social au de efectuat mii de ore de muncă

145.984 – atâtea ore au de efectuat în anul 2019 botoşănenii care vor primi venit minim garantat. În ultima şedinţă din anul 2018, consilierii municipali au aprobat proiectul vizând planul de acţiuni şi lucrări de interes local privind venitul minim garantat. Pentru sumele primite ca ajutor de la stat, una dintre persoanele majore din familiile beneficiare are obligaţia de a presta lunar acţiuni sau lucrări de interes local.

Aceste persoane sunt repartizate să presteze lucrări la diferite instituţii din municipiul Botoşani. Astfel, pentru anul 2019, au solicitat efectuarea de acţiuni sau lucrări de interes local Biroul Administrativ din cadrul Primăriei Botoşani, Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, societatea Locativa, Partida Romilor Pro Europa, Secţia de Psihiatrie a Spitalului „Mavromati” şi societatea Urban Serv.

Potrivit celor stabilite de consilierii municipali, orele repartizate pentru fiecare structură care a solicitat ca unele lucrări să fie efectuate de către beneficiarii de venit minim garantat sunt următoarele – 32.740 (DSPSA), 11.094 (Biroul Administrativ din cadrul Primăriai Botoşani), 61.960 (societatea Locativa), 7.030 (Partida Romilor Pro Europa), 4.200 (Secţia de Psihiatrie a Spitalului „Mavromati”) şi 28.960 (societatea Urban Serv).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

  1. De asta nu vedeam tigani la munca pe strada, se ascundeau toți în birourile partida romilor pro Europa. Acolo cică fac munca în folosul comunității . Unii nu știu sa citească sau sa scrie corect și adică fac munca de birou. Ajutoare sociale iau fără sa muncească efectiv. Partida romilor pro Europa, un paravan pentru acordarea ajutoarelor sociale fără a presta munca în folosul comunității.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
17.8 °
17.6 °
41 %
2.7kmh
87 %
J
18 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...