duminică, ianuarie 19, 2025
AcasăLocal BTRevin ninsorile în judeţ

Revin ninsorile în judeţ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o informare de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei pentru judeţul Botoşani. Ninsorile erau aşteptate pe întreg teritoriul ţării începând de aseară, de la ora 22:00, şi vor ţine până mâine la prânz. Este posibil ca la noi în judeţ să se înregistreze ninsori şi în cursul zilei de sâmbătă. Meteorologii anunţă că în zona Moldovei se va depune un strat de zăpadă, pe alocuri consistent.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Pe parcursul nopţii de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în medie de 55 – 65 km/h pe crestele montane şi în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.

La Botoşani, a nins şi ieri dimineaţă, când temperaturile au depăşit din nou pragul de ger. Cel mai frig a fost la Botoşani, unde la ora 8:00 se înregistrau -10°C. Cu un grad mai puţin, -9°C, se înregistrau la aceeaşi oră la Darabani, în timp ce la Ştefăneşti mercurul din termometre a coborât până la -8ºC. În toate cele trei regiuni ale judeţului temperatură resimţită era de -11°C. Temperatura maximă atinsă în cursul zilei de ieri a fost -5,2°C, undeva în jurul prânzului.

Pentru mâine şi vineri sunt aşteptate temperaturi scăzute şi chiar foarte scăzute pentru prima zi de weekend. Astfel, vineri, minima va fi de -5°C, în timp ce vineri de -16°C. Maximele vor oscila între -3°C şi -4°C.

Sâmbătă şi duminică cerul va fi noros şi temperaturile vor începe să crească de la -7°C în prima parte a zilei de sâmbătă spre valori pozitive pe timpul zilelor de 1°C. Duminică temperatura minimă va fi de -4°C.

 

Informaţii despre starea drumurilor

– site-ul cnadnr.ro la secţiunea „dispecerat trafic”

– Drumuri Naţionale: 0231/516524, 0231/514395, 0231/9360, 021/2643333, 021/2643334, 0800800301, 0800800307 şi 0800809360

– Drumurile Judeţene: 0231/510792

– Drumurile municipiul Botoşani: 0231/517007.

– informaţii pot fi obţinute şi de pe aplicaţia DSU a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
4.5 ° C
4.6 °
3.3 °
74 %
2.1kmh
2 %
Dum
5 °
lun
10 °
mar
9 °
mie
7 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nod informatic la IPJ.

EDITORIAL

Reprezentanții actualei clase politice se miră de conspiraționismul care a pus stăpânire pe țară. Cum e posibil ca românii să voteze în masă un...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...