spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTIncendiator pus să plătească pagube uriaşe

Incendiator pus să plătească pagube uriaşe

O răzbunare cu foc, care a lăsat în urmă pagube uriaşe, i-a adus unui bărbat din comuna Şendriceni o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru distrugere prin incendiere. Este vorba de Romeo Constantin Dumitraş, în vârstă de 37 de ani, care în noaptea de 9 spre 10 octombrie 2018 a incendiat depozitul de furaje aparţinând unei ferme din satul Carasa, comuna Corlăteni. Sentinţa a venit ieri, din partea Judecătoriei Dorohoi, după numai un termen de judecată. Astfel, potrivit deciziei magistraţilor, bărbatul va fi supus unui termen de încercare de trei ani, timp în care va trebui să respecte mai multe măsuri de supraveghere printre care să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Botoşani. Totodată, el va trebui să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei comunei Şendriceni sau în cadrul Primăriei comunei Lozna. În schimb, instanţa a dispus eliberarea acestuia din arest, după trei luni petrecute în spatele gratiilor, şi l-a obligat la plata unor daune toate în sumă de 270.000 de lei faţă de proprietarii fermei, aici fiind incluse şi pagubele materiale de 250.000 de lei rezultate în urma incendiului provocat intenţionat precum şi daunele morale faţă de proprietarii fermei. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, răzbunarea cu foc a avut loc în toamna anului trecut după ce bărbatul, supărat că nu ar fi fost plătit suficient pentru munca prestată, a incendiat depozitul de furaje al fermei la care lucrase. Focul a fost stins atunci cu ajutorul pompierilor militari de la Botoşani şi Dorohoi, dar şi al voluntarilor din cadrul Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din comună, cu sprijinul a două primării, prejudiciul fiind estimat la 250.000 de lei. Aproape 11 ore au luptat pompierii cu flăcările, iar incendiul a lăsat aproape 60 de animale fără hrană. Reţinut în urma anchetei poliţiştilor, Romeo Contantin Dumitraş a fost acuzat de distrugere prin incendiere şi a fost arestat preventiv.

Ulterior avea să se demonstreze că el nu era la prima ispravă. Bărbatul, care are numai două clase, a lucrat mai mult ca îngrijitor de animale. În vara lui 2016, el a muncit la un gospodar din Viţcani (com. Cândeşti), cu care a avut neînțelegeri cu privire la sumele de bani cuvenite pentru munca prestată. Din acest motiv, pe 12 august 2016, bărbatul s-a îmbătat criţă, iar în drum spre casă a ajuns pe imașul din Cândești, unde a observat mai multe vaci care păşteau. Întrucât avea nevoie de bani, a furat o vacă şi a plecat cu ea de funie până pe raza satului Talpa, unde un sătean a recunoscut vaca şi l-a reţinut pe individ. Acuzat de furt, Romeo Constantin Dumitraş a fost trimis în judecată şi condamnat în aprilie 2018 la plata unei amenzi penale de 4.000 lei, calculată la 200 zile amendă. Practic, dacă nu plătea amenda, bărbatul risca să facă 200 de zile de puşcărie. În noiembrie 2018, Judecătoria Dorohoi i-a comutat pedeapsa în 200 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, el fiind obligat să presteze diverse activităţi la Primăria comunei Şendriceni sau la Primăria municipiului Dorohoi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...