spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAutocar din Botoşani răsturnat cu tot cu călători

Autocar din Botoşani răsturnat cu tot cu călători

Un autocar care a plecat din Botoșani și urma să ajungă la Timișoara s-a răsturnat marți seara pe DN1, pe raza localității Codlea, în județul Brașov.

Autocarul unei firme de transport din Botoșani, în care se aflau 25 de persoane, s-a răsturnat pe DN 1, marți seara, cu puțin timp înainte de ora 22.00.

Opt persoane au ost rănite în urma accidentului care a avut loc pe raza localității Codlea, la ieșirea spre Făgăraș. Toate au suferit traumatisme ușoare și sunt conștiente. Trei dintre ele, cu traumatisme minore la nivelul mâinilor și picioarelor, au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Celorlalte 5 victime li s-a acordat asistența medicala necesară la fața locului și au refuzat transportul la spital.

Ceilalți pasageri din autocar au fost transportati cu un microbuz al ISU la remiza de pompieri din Codlea, iar de aici au fost preluati de un alt autocar. Trei echipaje SMURD, două ambulanțe ambulanta SAJ, o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de la Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență Codlea au fost la fața locului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...