spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTHoţie de mii de lei comisă de doi minori

Hoţie de mii de lei comisă de doi minori

Abia le-a mijit mustaţa şi s-au apucat de furat. Este cazul a doi minori din comuna Hlipiceni, în vârstă de 14 şi respectiv 16 ani, care în urmă cu câteva zile i-au prădat pe doi vârstnici din sat.

Potrivit anchetatorilor, furtul a avut loc în noaptea de 5 spre 6 aprilie, când puştanii s-au strecurat într-o anexă a locuinţei celor doi vârstnici de 76 şi respectiv 80 de ani, de unde au furat 11.400 de lei. Ulterior, minorii au împărţit banii, pe care i-au cheltuit.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care i-au identificat pe făptaşi, investigaţiile arătând că cei doi minori ar mai fi avut fiecare la activ câte cel puţin un furt comis tot în comună. Acuzaţi de furt calificat, cei doi urmează să fie evaluaţi pentru a se stabili dacă au comis faptele cu discernământ, la sfârşitul anchetei poliţiştii urmând să decidă dacă aceştia vor răspunde penal. Totodată, anchetatorii vor să le stabilească şi întreaga activitate infracţională.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
9.3 °
77 %
1.8kmh
0 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...