spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTânăr târât de propriul cal

Tânăr târât de propriul cal

Un tânăr de 18 ani din judeţul Botoşani a ajuns la spital după ce a fost târât de propriul cal. Băiatul a fost preluat de o ambulanţă chiar de pe câmp, unde a avut loc incidentul nefericit.

Tânărul a încercat să înhame calul la căruţă, însă calul s-a speriat de un câine care s-a apropiat prea mult de el şi a pornit la galop câţiva metri, până a fost liniştit de tatăl băiatului. Tânprul avea însă mâna prinsă între hamuri, astfel că a fost tras cu totul şi târât de cabalină, care aproape i-a smucit mâna stângă.

Băiatul a fost transporat de ambulanţă la Urgenţe, unde a fost imediat preluat de cadrele medicale. „Pacientul prezenta multiple contuzii şi plăgi la nivelul capului, precum şi un traumatism la nivelul omoplatului stâng. A fost investigat şi internat pentru supravghere”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...