spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDealer de etnobotanice trimis în boxa acuzaţilor, încătuşat

Dealer de etnobotanice trimis în boxa acuzaţilor, încătuşat

Tânărul în vârstă de 22 de ani, bănuit că vindea etnobotanice în fostul Cămin Textila din municipiul Botoşani, a fost trimis în judecată de procurorii Biroului teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Acuzat de săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, Costel C. va trebui să dea explicaţii în faţa magistraţilor.

Botoşăneanul a fost ridicat iniţial de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, în urma unei operaţiuni în forţă, care a cuprins şi o percheziţie domiciliară. Încătuşat, tânărul a fost reţinut iniţial de procurorii DIICOT, după care a fost prezentat în faţa judecătorilor de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Botoşani, care au dispus arestarea lui preventivă, măsura fiind prelungită ulterior.

Botoşăneanul, care era în vizorul celor de la Antidrog de mai mult timp, este bănuit că ar fi vândut de mai multe ori plicuri cu etnobotanice unor clienţi de-ai săi. Cazul a ieşit la iveală în momentul în care tinerii au început să se drogheze chiar în scara blocului, provocând indignarea locatarilor. Deranjaţi de manifestările amatorilor de etnobotanice, oamenii au sesizat autorităţile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...