joi, septembrie 11, 2025
AcasăLocal BTTănăr de 25 de ani mort într-un accident cumplit

Tănăr de 25 de ani mort într-un accident cumplit

Un tânăr de 25 de ani din județul Botoșani și-a pierdut viața, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs între localitățile Panaitoaia și Zoițani din comuna Avrămeni.

El conducea un autoturism pe un drum comunal, iar la un moment dat, pe fondul vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe carosabil, a rupt un stâlp din lemn și s-a răsturnat.

Șoferul aflat pur și simplu aruncat din mașină și a decedat pe loc, cadrele medicale ajunse la fața locului neputând face nimic pentru salvarea acestuia.

Mașina pe care o conducea tânărul respectiv era o decapotabilă cu volan pe dreapta, înmatriculată în Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.8 ° C
18.8 °
18.6 °
68 %
3.4kmh
37 %
J
21 °
vin
17 °
S
21 °
D
23 °
lun
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii elevi mai norocoși au început școala altfel

EDITORIAL

În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...