spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSuicid la Darabani

Suicid la Darabani

Seria sumbră a sinuciderilor în judeţ pare să nu mai contenească. Un alt gest similar cu cel al bărbatului din Dorohoi a fost făcut şi de un tânăr din Darabani. În vârstă de 26 de ani, a cesta a fost descoperit sâmbătă fără suflare în propria gospodărie. Potrivit familiei, băiatul suferea de pe urma unei depresii puternice, însă nimeni nu ar fi bănuit că va recurge la acest gest.

Descoperirea a fost făcută la mai bine de 24 de ore din momentul în care acesta a recurs la gestul cumplit, astfekl că intervenţia cadrelor medicale nu a mai fost necesară.

Trupul său a fost preluat de Medicina Legală, urmând a fi supus unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...