spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDronă folosită de contrabandiştii de ţigări

Dronă folosită de contrabandiştii de ţigări

Polițiștii de frontieră dorohoieni au confiscat, în urma unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 1.800 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 17.000 lei, „livrate” cu o dronă de traficanţii de ţigări din Ucraina.

Aflaţi în patrulare, aceştia au auzit un zgomot specific unei drone şi au observat cu aparatura de vedere pe timp de noapte cum aparatul de zbor a traversat frontiera din Ucraina în România. Poliţiştii de frontieră au urmărit traseul dronei, iar la marginea pădurii din satul Racovăţ (com. Pomârla) au descoperit cinci colete cu ţigări, care conţineau cele 1.800 de pachete cu ţigări.

Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene pentru a demara cercetări pe teritoriul statului vecin. „Ţigările în valoare de 17.180 de lei au fost confiscate, în continuare fiind efectuate verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...