spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCaniculă și furtuni prognozate de meteorologi

Caniculă și furtuni prognozate de meteorologi

Judeţul Botoşani nu scapă de caniculă nici săptămâna aceasta, chiar dacă primele două zile ar mai putea aduce furtuni cu descărcări electrice.

Astăzi, cerul va fi senin cu temperaturi maxime ce se vor apropia de 30ºC, cu posibilă instabilitate atmosferică undeva în jurul prânzului. Aceasta se va accentua în cursul nopții și va caracteriza întreaga zi de mâine. Astfel, marți temperatura maximă nu va depăși 28ºC, fiind posibile furtuni pe tot parcursul zilei.„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-50 l/mp”, au anunţat meteorologii.
De miercuri, cerul se înseninează, iar temperaturile maxime vor depăşi frecvent 30
ºC, ajungând chiar la 32ºC pe finalul săptămânii. Şi minimele vor creşte la nivelul celor înregistrate vara, urmând să atingă pragul de 19ºC.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 centimetri va prezenta valori cuprinse între 10ºC şi 21ºC, optime pentru parcurgerea fazelor de răsărire şi înfrunzire la culturile de primăvară. După ploile de la începutul lunii, rezerva de umiditate a solului se va încadra în limite optime pe aproape tot teritoriul agricol al judeţului, favorizând în special culturile de primăvară.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...