spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTMacaleţi vrea concediu la protestul pentru drum

Macaleţi vrea concediu la protestul pentru drum

Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), susţine că botoşănenii din sudul judeţului care vor protesta pentru drumuri la începutul lunii iulie sunt manipulaţi politic, motiv pentru care „ar putea fi în concediu” atunci când va avea loc protestul. „Sunt în concediu. Am discutat odată cu ei, dincolo de faptul că ambalează protestul politic, dincolo de faptul că au dreptate, eu trebuie să urmez nişte proceduri, pentru că nu vreau să stau… să mă duc la clădirea de sticlă de la Suceava şi să dau explicaţii. Nu! Astea sunt procedurile! Trebuie să fii inconştient să nu le respecţi”, a declarat Costică Macaleţi.

Acesta susţine că nu fuge de protestatari, argumentând cu faptul că s-a întâlnit cu ei anul trecut, atunci când au organizat primul protest. „Nu, nu am de ce (n.r. – fugi)! La prima întâlnire cu ei, am fost aici. La a doua s-au întâlnit cu Birta (n.r. – Dorin Birta, vicepreşedintele CJ), care este din board-ul Consiliului Judeţean şi cunoaşte bine problematica drumurilor”, a mai spus Macaleţi. Acesta speră însă ca până în ziua protestului, drumul strategic să fie din nou ridicat pe SEAP, deşi şansele sunt destul de reduse.

 

Proiect blocat la Guvern

 

Proiectul este blocat la Ministerul Fondurilor Europene, pentru că odată cu actualizarea preţurilor conform Ordonanţei 114, proiectul drumului strategic a trecut din categoria celor medii, în cel al proiectelor de importanţă majoră, fiind astfel nevoie de modificarea ghidului de finanţare europeană. Cazul nu este singular, în ţară mai fiind încă cel puţin alte patru proiecte în această situaţie. După obţinerea modificărilor şi avizelor necesare, proiectul ar trebui aprobat din nou de CJ, cu noua valoare, care va trebui să asigure de această dată o cofinanţare de 15 milioane de euro, pe lângă cele 74 de milioane de euro asigurate de UE. Abia după aceea proiectul drumului strategic va putea fi scos din nou la licitaţie. Deci, este aproape imposibil ca lucrările al acest sector de drum să fie începute în acest an.

Protestatarii nu vor plombări

 

Botoşănenii din zona drumului strategic acuză faptul că, deşi au fost promisiuni că la începutul lunii mai se va trece la plombarea acestuia, lucrurile nu au stat tocmai aşa şi în realitate şi că aceste au fost făcute doar în preajma alegerilor europarlamentare după care s-au oprit. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) susţin că lucrările au început imediat după semnarea contractului de întreţinere şi s-au sistat doar pe perioada ploioasă şi cu inundaţii de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie. „Pe drumul strategic s-au făcut frezări la Răuseni şi vom trece la plombări”, a declarat Cătălin Gheorghian, directorul DJDP, care a subliniat că lucrările care se fac sunt de întreţinere şi vor dura toată vara.

Protestatarii nu sunt mulţumiţi cu ideea peticirii acestui drum, ci cer ca el să fie refăcut în totalitate. „Situaţia este destul de gravă. Suntem la limita răbdării! Lumea fierbe, cu toţii, suntem supuşi unui şoc de nervi zilnic, am vorbit frumos până acum, nu am necăjit şi deranjat pe nimeni de la Consiliul Judeţean până acum, dar limita bunului simţ a luat sfârşit. Vor petici sau nu este treabă lor… trebuie să înţeleagă că pe acest segment de drum nu se mai pot cheltui bani de întreţinere şi trebuie turnat covor asfaltul nou. De 28 de ani tot spăla banii publici, ajunge, trebuie să oprim jaful banilor publici”, arăta, pe o pagină de socializare, Cristian Andrioaei, unul dintre organizatorii acţiunii de protest.

 

Doi ani pierduţi pentru avize

 

La începutul acestui an, după doi ani în care a fost blocat de proceduri birocratice, fiind necesare mai multe avize, unele dintre ele chiar de la instituţii ale statului, drumul strategic a fost scos la licitaţie cu o valoarea estimată a contractului de 254.036.553,75 lei fără TVA. Nimeni nu s-a prezentat la licitaţie, astfel că CJ a trebuit să actualizeze preţul de pornire al licitaţiei, care acum este de peste 310 milioane de lei fătă TVA.

Drumul strategic prevede modernizarea a 106,265 kilometri de drumuri judeţene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată. Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi – Rediu – Răuseni – Călăraşi), DJ 282 (Răuseni – Todireni – Albeşti – Truşeşti – Dângeni – Hăneşti), DJ 297 (DN 29D – Blândeşti – Suliţa – Lunca – Todireni) şi DJ 294 (Dângeni – Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi – DJ 282 H (Şipote – limită judeţ Botoşani).

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...