spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCopil căzut de la etaj în Ștefănești (video)

Copil căzut de la etaj în Ștefănești (video)

Ploile căzute în abundenţă peste oraşul Ştefăneşti au avut şi o parte pozitivă.

În ciuda urgiei care s-a abătut asupra oraşului de pe malul Prutului, o familie din zonă poate fi extrem de fericită pentru acest lucru. Asta pentru că, fetiţa de doar trei ani a familiei, a căzut, miercuri după-amiază, de la etajul doi al unui bloc din oraş.

Copila se juca pe pervazul geamului de la dormitor la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut în gol sub ochii neputincioşi ai mamei. Ţipetele femeii au alertat vecinii care au sărit imediat în ajutor, fetiţa aterizând pe o bucată de pământ din faţa blocului, care, după ploile abundende din ultimile zile, era foarte moale, fiind îmbibat cu apă. Din acest motiv, impactul fetiţei cu solul a fost mult atenuat, aceasta fiind luată de mamă în braţe conştientă, dar foarte speriată.

Femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul cadrelor medicale, în acelaşi timp plecând cu o maşină particulară spre Truşeşti, de unde a fost trimisă o ambulanţăă cu asistent. În acelaşi timp, de la Botoşani a fost trimis echipajul cu medic al SMURD, care a preluat-o pe fetiţă de pe traseu şi a adus-o la Botoşani în condiţii de siguranţă. „Este vorba de o fetiţă policontuzionată prin cădere de la înălţime. Starea ei a fost stabilă pe timpul transportului, din fericire pământul moale atenuând şocul la impact”, a precizat un medic din cadrul Secţiei de Pediatrie Botoşani.

Fetiţa a fost internată pentru a fi supusă unor examinări de specialitate şi mai multor examene imagistice, urmând a fi ţinută sub supraveghere pentru zilele următoare.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...