spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTBărbat în stare gravă după o cădere într-o râpă

Bărbat în stare gravă după o cădere într-o râpă

Un bărbat de 62 de ani este în stare critică la spital după ce a fost găsit într-o râpă. Acesta a fost adus de o ambulanţă la Urgenţe, după care a intrat în stop respirator, fiind resuscitat.

Incidentul le-a fost semnalat echipelor de salvatori luni dimineaţă, când mai mulţi apropiaţi de-ai bărbatului de 62 de ani, originar din Mangalia, l-au găsit pe acesta într-o râpă din marginea localităţii Flămânzi. Bărbatul s-a pornit de la primele ore ale zilei spre o stână, aflată la câţiva kilometri distanţă, la care erau cunoştinţele lui.

Din cauza întunericului şi a faptului că acesta nu cunoştea terenul, acesta a căzut într-o râpă adâncă de câţiva metri. Cum acesta nu avea nici telefon la el, nu se putea mişca prea mult şi nici nu era auzit de nimeni, a rămas acolo câteva ore, până când rudele de la stână au început să îşi facă griji şi au plecat în căutarea lui. L-au găsit căzut şi au apelat serviciul 112, între timp reuşind să îl scoată din locaul în care era căzut.

A fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, aparent neavând probleme mari de sănătate, însă starea lui a început brusc să se agraveze, iar la scurt timp a încetat să mai respire. Din fericire, însă, era chiar sub supravegherea cadrelor emdicale. „Bărbatul a fost găsit într-o râpă, în stare de conştienţă. Nu prezenta traumatisme, dar acuza dureri la nivelul coloanei cervicale şi nu îşi simţea mâna stângă şi piciorul drept. În serviciul UPU a intrat în stop respirator, fiind ulterior resuscitat cu succes şi apoi ventilat mecanic”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Medicii au decis investigarea lui la computerul tomograf, unde au reieşit mai multe fracturi costale, dar şi o fractură la nivelul coloanei cervicale, în apropierea bulbului cefalorahidian, unde sunt şi centrii nervoşi pentru respiraţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
45 %
4.3kmh
1 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...