spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTEdilii continuă campania de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public

Edilii continuă campania de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public

Municipalitatea botoşăneană a demarat procedura pentru ridicarea a încă zece autoturisme fără stăpân, abandonate pe domeniul public. Acestea vor fi depozitate în curtea Eltrans, unde, într-o perioadă de zece zile, proprietarii le pot revendica. În caz contrar, acestea vor fi valorificate la o societate de profil, aşa cum s-a întâmplat şi cu cele patru maşini ridicate de pe domeniul public pe 26 august. Pentru cele patru maşini primăria a primit între 400 şi 700 de lei, bani care au ajuns la bugetul local.

„Cele zece autoturisme vor fi ridicate de pe domeniul public şi ulterior valorificate dacă proprietarii nu le vor revendica. Aspectul pozitiv este că eliberăm oraşul de rable şi în locul acestora pot fi parcate alte autoturisme. Operaţiunea continuă, însă suntem constrânşi de proceduri şi termene, pe care le respectăm pentru a nu ne trezi cu procese în instanţă şi de capacitatea societăţii Eltrans de a depozita aceste autoturisme”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului. Potrivit edilului, în paralel va fi demarată şi procedura pentru autovehicule abandonate care prezintă semne vădite de abandon, sunt degradate, dar au numere de înmatriculare.

„Noi avem în lucru procedura pentru autovehicule fără stăpân, care este diferită de cea care vizează autovehiculele abandonate, care are alte termene şi alte proceduri de notificare. Important este că lucrurile se mişcă, nu aşa cum mi-aş fi dorit, dar am făcut câţiva paşi importanţi. Am conturile de socializare pline cu recomandări ale cetăţenilor care îmi spun unde mai sunt maşini abandonate. Cetăţenii nu ştiu că procedura diferă şi că trebuie să aşteptăm mult mai mult în cazul maşinilor care au stăpân”, a explicat Cosmin Andrei.

Maşinile fără numere de înmatriculare care vor fi ridicate sunt următoarele:

Autoturism Daewoo Matiz, alb, Calea Națională  99

Autoturism Lada Samara, crem, strada Călugăreni 22

Autoturism Ford, alb, strada Războieni 9

Autoturism Daewoo Cielo, gri, strada 1 Decembrie 18

Autoturism Mercedes, alb, strada Furtunei 17

Autoturism Renault Megane, verde, strada Furtunei 17

Autoturism Fiat, albastru, strada Teatrului 15

Autoturism BMW, albastru, strada Drumul Tătarilor 104

Autoturism Renault Megane, albastru, strada Primăverii 21

Autoturism Opel Vectra, verde, strada Aprodul Purice (parcarea din fața Gării).

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11 ° C
14.6 °
10.6 °
64 %
2.3kmh
0 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...