spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTAlegeri monitorizate de polițiști și angajații structurilor MAI

Alegeri monitorizate de polițiști și angajații structurilor MAI

Instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din județ au anunțat astăzi că au luat toate măsurile, conform competențelor stabilite prin lege, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României de duminică, 10 noiembrie a.c.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean, aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor şi al celorlalţi angajaţi ai MAI. Astfel, pe 10 noiembrie la nivelul judeţului Botoşani vor acţiona peste 1.300 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, care vor fi angrenați în activităţile dispuse pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie a secţiilor de votare, precum și pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

De asemenea, poliţiştii vor desfășura activități în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral. În acest context, polițiștii reamintesc faptul că orice încălcare a legii electorale poate fi sesizată la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

INFOTMAȚII UTILE:

La alegerile de duminică, alegătorii pot vota la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. Alegătorul care în ziua votului se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din localitatea respectivă.

Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Ca și la ultimele alegeri, la procesul electoral de duminică se va folosi Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.6 ° C
12.6 °
8.2 °
81 %
1.2kmh
2 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...