spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTLiberalii au anunțat numele viitorului prefect (video)

Liberalii au anunțat numele viitorului prefect (video)

Dan Nechifor va fi următorul prefect al județului Botoșani. Anunțul a fost făcut vineri, 15 noiembrie, de către liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta nu a dorit însă să facă public numele viitorului subprefect, afirmând doar că sunt „două-trei” persoane luate în calcul. „Am luat în discuție nominalizarea domnului Dan Nechifor. Este opțiunea care a rezultat din urma discutării mai multor propuneri. Și vreau să vă spun că și în continuare acest lucru este deschis… Este o propunere, intră în verificări. Sunt proceduri care aparțin Ministerului de Interne”, a declarat Costel Șoptică. Deși, pe surse, s-a aflat că viitorul subprefect va fi Narcis Drescanu, director adjunct în cadrul Casei de Pensii, Costel Șoptică a susținut că aici lucrurile nu au fost tranșate: „Pentru funcția de subprefect sunt discuții. Sunt mai multe persoane care au aplicat și nu pot să vă spun numele”.

Liderul PNL nu s-a mai grăbit așa cum a făcut-o după ce moțiunea de cenzură a liberalilor împotriva Cabinetului Dăncilă a trecut, când anunța că prefecții și subprefecții vor fi schimbați până în alegeri. Acum, Șoptică susține că și turul II va fi organizat de actualii șefi din prefecturi. „Nu se vor face schimbări până după turul al doilea”, a mai spus liderul PNL, care a arătat și că Prefecturile nu vor fi mutate la Ministerul Dezvoltării așa cum afirmau liderii partidului, și că vor rămâne pe moment la Ministerul de Interne, după care vor fi transferate în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). „Ceea ce vă pot spune, în urma discuțiilor avute la București, într-o manieră foarte directă, … deocamdată, prefecții vor rămâne la Ministerul de Interne, pentru că ar fi fost foarte complicat de trecut la Ministerul Dezvoltării și probabil că vor ajunge sub Secretariatul General al Guvernului”, a conchis Șoptică.

Dan Nechifor a mai fost prefect al județului Botoșani în perioada 18 februarie 2016 – 30 martie 2017. În prezent el este director executiv servicii interne în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
55 %
2.7kmh
2 %
mar
14 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...