spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită la 42 de ani

Moarte cumplită la 42 de ani

Moarte cumplită pentru un bărbat de 42 de ani din Botoşani. Acesta a fost găsit marţi dimineaţă căzut în pragul casei sale, din localitatea Stânceşti, fără suflare. Bărbatul era îngheţat de frig, jumătate de corp fiind în casă şi cealaltă jumătate afară. Descoperirea cumplită a fost făcută chiar de mama bărbatului, care l-a descoperit pe acesta la primele ore ale dimineţii.

Femeia a apelat serviciul 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a plecat mai întâi o ambulanţă cu asistent, după care a fost cerut şi ajutorul medicului, din cauza stării în care era bărbatul. „Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare şi continuate până la Urgenţe, unde a fost predat colegilor specialişti”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, medic din cadrul SJA Botoşani.

Temperatura corpului bărbatului era atât de scăzută încât abia după câteva zeci de minute termometrele din Urgenţe au înregistrat 18 grade Celsius. Din acest motiv, cadrele medicale au făcut o sesiune maraton de resuscitare, care a durat mai bine de şase ore, timp în care se creştea şi temperatura corporală. Din păcate, însă, nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul acestuia.

Medicii legişti urmează să efectueze o necropsie pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului, potrivit rudelor bărbatul acuzând dureri în piept în urmă cu două zile, acesta nefiind cunoscut ca un consumator înrăit de băuturi alcoolice.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
45 %
4.3kmh
1 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...