spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTSoluţii căutate pentru reintegrarea socială a deţinuţilor

Soluţii căutate pentru reintegrarea socială a deţinuţilor

Astăzi, în baza Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, în sala „Nicolae Iorga” a Prefecturii a fost organizaată omasă rotundă la care au participat reprezentanții Penitenciarului Botoșani și Inspectoratului Județean de Poliție, dar şi invitați din partea instituțiilor și administrației publice, precum și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale.

Discuţiile s-au axat pe exemple de bune practici privind activitățile și programele derulate, cu impact direct în ceea ce privește reintegrarea socio-profesională a deţinuţilor. De asemenea, au fost prezentate “traiectorii de viață” ale unor foste persoane condamnate, principalele dificultăți ale perioadei de tranziție de la execuarea pedepsei închisorii și liberarea din penitenciar, precum și factorii care au stat la baza succesului celor care au reușit să se ancoreze în realitatea cotidiană, ca participanți activi în societate.

„Întâlnirea a urmărit prezentarea activităților instituțiilor și organizațiilor non-guvernamentale implicate în cadrul demersurilor derulate în colaborare cu unitatea de detenție, a rezultatelor obținute în 2019, precum și asumarea unor viitoare acțiuni și colaborări în cadrul procesului de prevenire a criminalității și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, au precizat reprezentanţii Penitenciarului Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...