vineri, decembrie 13, 2024
AcasăLocal BTCelebrul Concert de Crăciun al artiștilor de la ”Ștefan Luchian” a fost...

Celebrul Concert de Crăciun al artiștilor de la ”Ștefan Luchian” a fost un deliciu

Un concert cum rar poți urmări și care să te transpună cu adevărat în atmosfera Sărbătorilor ce stau să vină, a fost oferit miercuri seară de micii și tinerii artiști ai Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani. Într-o sală arhiplină a Casei Sindicatelor, pe o scenă ale cărei microfoane au fost greu încercate, cele câteva sute de elevi muzicieni ai liceului cu profil vocațional au încântat publicul prin demonstrația lor de talent, virtuozitate și voință.
De la cei de clasa a II-a până la majorii de a XII-a au colindat, dansat și cântat cum numai după o atentă și dificilă preselecție se poate face. E drept, au avut mult suport din partea profesorilor coordonatori, mulți dintre ei însoțindu-i pe scenă ca dirijori, acompaniatori sau chiar soliști. Aceasta pentru că celebrul Concert de Crăciun a căpătat, în ani, și o coloratură pop – rock pe care nu o avea cu câteva decenii în urmă, iar ”formulele” ce performează pe scenă includ dascăli, elevi, dar și studenți, absolvenți ai liceului de artă.
Au meritat din plin uralele și ropotele de aplauze pe care publicul le-a oferit profesorilor dirijori Jenița Tanasă și Alexandru Mocanu pentru prestația corurilor și a orchestrei de la ”Ștefan Luchian”, la fel de apreciați fiind soliștii diverselor momente, mulți dintre ei fiind deja nume consacrate la nivel județean sau național.
”Anul Calendaristic 2019 a fost unul prosper pentru liceul nostru, având în vedere rezultatele deosebite obținute de elevii noștri la olimpiadele naționale, la concursurile județene și regionale, de specialitate și cultură generală. Aș enumera doar cele 23 de premii obținute recent la concursul internațional de interpretare muzicală ”Emanuel Elenescu” de la Piatra Neamț, dar la acestea se adaugă numeroasele premii la olimpiadele naționale de interpretare instrumentală, de arte vizuale și arhitectură, sau la altele, precum cea de limba și literatura română.”, este un crâmpei din mesajul adresat de directorul Beatrice Cătălina Păpădie de pe scena, de unde, alături de directorul adjunct Ionuț Manta și-a exprimat respectul și iubirea față de artiștii care joi seară au promovat imaginea Liceului de Artă în cel mai minunat mod posibil.
Concertul artiștilor a avut de toate: Moș Crăciun, colinde populare, mascați, muzică de cameră, colinde rock și pop, dansuri moderne dar și clasice, balet, folk, jazz, artiștii anunțând cu emoție, sensibilitate și mult talent Nașterea Copilului Divin. Nu e de mirare că biletele la regalul concert de sfârșit de an s-au epuizat cu săptămâni înainte de spectacol.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
77 %
6.3kmh
99 %
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
8 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vine Moșul din nou, așa mai scapi de jucăriile mai mari decât copilul.

EDITORIAL

Evenimentele ultimelor zile, dar mai ales reacția autorităților, ne-au demonstrat încă odată, deși nu era necesar, ce balamuc de țară a ajuns România. Ce...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

A murit marele gimnast Dan Grecu, supranumit “stăpânul inelelelor”

„Dan Grecu, "Stăpânul  inelelor" nu mai este printre noi. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic și european, creatorul marilor succese ale gimnasticii...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

A murit marele gimnast Dan Grecu, supranumit “stăpânul inelelelor”

„Dan Grecu, "Stăpânul  inelelor" nu mai este printre noi. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic și european, creatorul marilor succese ale gimnasticii...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

A murit marele gimnast Dan Grecu, supranumit “stăpânul inelelelor”

„Dan Grecu, "Stăpânul  inelelor" nu mai este printre noi. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic și european, creatorul marilor succese ale gimnasticii...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...