spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTAmici anchetați în duet, după o plimbare cu mașina

Amici anchetați în duet, după o plimbare cu mașina

Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au depistat în trafic, pe raza satului Bădiuți (Ștefănești), un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din localitate. Verificările aveau să scoată la iveală că cel de la volan nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Ba mai mult, tânărul era sub influența băuturilor alcoolice, verificarea cu etilotestul indicând o îmbibație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în autoturism se mai afla un tânăr de 21 de ani, care a recunoscut că este proprietarul autoturismului şi că l-a lăsat pe prietenul său să conducă, deşi cunoştea că nu posedă permis de conducere.

Un caz aproape identic s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în Săveni. Aflați de serviciu, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni au oprit în trafic, pe strada Alexandru Ioan Cuza din oraş, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Drăguşeni. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul pe care îl conducea fiindu-i încredinţat de un alt tânăr de 25 de ani, pasager în autoturism, şi care cunoştea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

Prin urmare, polițiștii au deschis câte un dosar penal în cele două cazuri, amicii urmând să fie cercetați „în duet” pentru conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi respectiv încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...