vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTMagazinele și piețele luate din nou cu asalt de botoșăneni din cauza...

Magazinele și piețele luate din nou cu asalt de botoșăneni din cauza zvonurilor (foto -video)

Lucrurile păreau că intră în normal sâmbătă, dar anunțul făcut spre seară de către președintele Klaus Iohannis, privind instituirea stării de urgență începând de luni, a dus la o campanie uriașă de zvonuri.

Faptul că președintele nu a explicat în ce constau măsurile luate în acest caz, s-au rostogolit zvonurile conform căreia se vor raționaliza alimentele și se vor închide magazinele și piețele. Acestea i-au determinat pe botoșăneni să ia din nou cu asalt piața și hipermarketurile pentru a-și face noi provizii, deși autoritățile statului, prin vocea consilierului ministrului Afacerilor Interne, Traian Berbeceanu, au anunțat că nu se vor raționaliza alimentele.

Mai mult, atât Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cât și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat în numeroase rânduri după întâlnirile pe care le-au avut cu reprezentanții magazinelor membre ale Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), că nu sunt probleme cu stocurile de alimente de bază şi cu stocurile de produse dezinfectante, deşi cererea continuă să fie foarte mare. Ştim că mulţi dintre voi sunt preocupaţi în legătură cu efectele răspândirii coronavirusului… Dar avem nevoie şi de ajutorul vostru. Vă rugăm să fiţi cumpătaţi şi chibzuiţi la ce şi cât cumpăraţi. Înţelegem frământările voastre, dar a cumpăra mai mult decât ai nevoie poate însemna uneori să îi laşi pe ceilalţi fără produsele de care şi ei au nevoie. Există cantităţi şi stocuri pentru toţi, dacă suntem solidari şi ne gândim şi la nevoile tuturor”, afirmă reprezentanţii AMCMR într-o scrisoare deschisă adresată clienţilor lor.

Un comportament irațional, în care lumea va cumpăra mult mai multe produse decât are nevoie, va fi cel care va determina o măsură de raționalizare, care, în acest moment, nu este luată în calcul de autorități.

Galantarele cu carne goale la ora 10:00

Cu toate acestea se pare însă că botoșănenii au dat crezare mai mult campaniilor de zvonuri, astfel că Piața Centrală era ieri mai aglomerată decât în perioada sărbătorilor, iar în zonă cu greu mai puteai pătrunde cu mașina sau să mai găsești un loc de parcare. „Va fi greu de noi. Eu am mai trăit stare de urgență și nu a fost bine”, a declarat un bătrân din Copălău, care a venit special să-și facă provizii. Și ca el erau o sumedenie.

Până la ora 10:00 s-a vândut aproape toată marfa. „Am adus carne și ieri după-amiază (n.r. – sâmbătă), dar am dat-o toată. Până și copitele de porci le-am vândut pentru câini. Volumul vânzărilor e mai mare decât în perioada sărbătorilor. Am făcut comandă de carne și pentru mâini, dar să vedem dacă ne aduc”, a declarat unul dintre comercianţii din hala de carne.

La unul dintre cele mai aprovizionate chioșcuri, vânzătoarea mai avea doar câteva pungi de carne tocată și câteva pungi cu mațe pentru făcut cârnați. „Problema e că nu prea mai au de unde să ne aducă marfă”, a declarat vânzătoarea, speriată de ceea ce poate urma.

Chiar și la chioșcurile care vindeau carne de pasăre congelată erau cozi. „Mai am doar șase pungi de aripi congelate. Le vreți sau nu?”, l-a întrebat vânzătoarea pe un bărbat între două vârste, cu chipul asprit de vânt, semn că munca ogorului nu era străină. „Da!”, a răspuns aceasta fără să stea mult pe gânduri și le-a îndesat repede într-o sacoșă de rafie, înainte ca cei din spatele său să protesteze că le-a luat pe toate.

Vedețurile nu au căutare

La colțul halei, câteva femei trecute de prima tinerețe vindeau urzici, leurdă și grâușor. „Luați să vă întăriți în fața bolii”, îndemnau ele trecătorii, dar când și când se oprea câte o femeie mai în vârstă să cumpere urzici.

Cozi mari s-au făcut și în hala de lactate, unde sticla de lapte de doi litri a ajuns să se vândă cu opt lei. Botoșănenii cumpărau, în general, produse ambalate, care au o perioadă de valabilitate mai mare. „Oare o să fie așa de rău? O să mai avem Paște anul acesta?” , a întrebat o femeie mai tinerică pe vecina sa de la rând. „Nu știu, dar dacă mai vin mulți din străinătate cu boala asta chinezească, nu cred”, a spus femeia, repezită de o bătrână ce trecea prin apropierea lor: „Paște vom avea oricum. Are grijă Domnul să scăpăm cu bine și de asta. Am, trecut noi și prin altele mai grele”.

Cartofii, cumpărați cu sacii

În hala de zarzavat, cartofii și fasolele erau la mare căutare. Se cumpărau cu sacii, iar taximetriștii abia dacă făceau față clienților, motiv pentru care îi și triau. Mai sus, la colțul Bisericii Sfântul Gheorghe, lumea aștepta cu sacii și gențile de voiaj pline de produse să vină câte un „pirat” care să-i ducă cine știe în ce colț al județului. Numai că și aceștia erau depășiți de cerere și veneau foarte greu.

Pe de altă parte, zeci de oameni, în majoritate vârstnici, sfidau cele mai elementare norme și „socializau” în piață. Bineînțeles, subiectul era „coronavirusului”, care era luat în derâdere, deși situația este una destul de gravă.

Acces limitat în magazine

Și magazinele de cartier și hipermarketurile au fost luate cu asalt de clienți, cozile ieșind din magazine ca pe vremea lui Ceaușescu. „Oamenii fac scandal și îmi cer să mă mișc mai repede, dar sunt una singură și ei parcă și-au propus să cumpere tot magazinul”, a declarat o vânzătoare de la un mic magazin din zona Direcției Muncii.

De ieri, Carrefour a luat decizia de a restricționa accesul în magazin a clienților, permițând doar prezența a doar o sută de persoane simultan printre rafturi. În aceste condiții, în parcare din lateralul hipermarketului s-a creat o coadă cu zeci de persoane.

Pentru a limita nebunia, reprezentanții Carrefour au anunțat că vor da doar câte zece produse de același fel de persoană. Este cazul făinii, mălaiului, orezului, uleiului și al produselor dezinfectante.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
65 %
1.1kmh
94 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...