joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTCasă cuprinsă de flăcări la Racovăț. Focul amenință și o anexă

Casă cuprinsă de flăcări la Racovăț. Focul amenință și o anexă

Pompierii din Dorohoi și voluntarii din comuna Pomârla intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Racovăț. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și opt pompieri voluntari din comună”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadru Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. „La sosirea forțelor de intervenție, ardea o casă bătrânească în totalitate și o parte dintr-o anexă, existând posibilitatea de propagare a flăcărilor la alte clădiri din gospodărie”, a adăugat Dorina Lupu.

UPDATE

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore. Cu toate acestea, casa a fost distrusă în totalitate, iar flăcările au afectat și două anexe. În schimb, pompierii au salvat și protejat o altă casă și o anexă din aceeași gospodărie. După ce au lichidat incendiul, reprezentanții ISU au analizat zona focarului și au stabilit că focul a fost generat cel mai probabil de coșul de fum necurățat de funingine sau neprotejat termic față de materialele combustibile din care era construit acoperișul locuinței.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.8 °
10.6 °
69 %
2.9kmh
100 %
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...