spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BT„Pensionările forțate” din spital, legale

„Pensionările forțate” din spital, legale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a finalizat controlul la Spitalul Județean „Mavromati” privind modul în care au fost pensionate 50 de cadre medicale la sfârșitul lunii februarie. Rezultatul îi dă dreptate managerului Livia Mihalache, care a fost cea care a decis sistarea contractelor asistentelor și infirmierelor care cumulau pensia cu salariul.

Spitalul Județean «Mavromati», în calitate de angajator, a emis deciziile prin care a constat «încetarea de drept» a contractelor individuale de muncă, pentru salariații care beneficiau de pensie pentru limită de vârstă, respectiv cu pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare. Salariații pentru care s-au emis deciziile beneficiau de pensii din perioada 23 iunie 2016 – 7 ianuarie 2020. Faptul că că angajatorul a constat mai târziu situația încetării de drept a contractelor individuale de muncă, nu înlătură motivul încetării acestora”, a declarat Leo Kohut, inspectorul șef al ITM Botoșani. Acesta a subliniat că, dacă angajatul „optează pentru deschiderea dreptului la pensie, contractul de muncă în curs încetează de de drept, iar dreptul de muncă va putea fi exercitat numai după unui nou contract”.

Problema e că încheierea unui nou contract este lăsată la latitudinea angajatorului, care este însă obligat să scoată posturile rămase vacante la concurs. Astfel, cadrele medicale, care au protestat la Consiliul Județean (CJ) la începutul lunii, puteau fi reangajate doar dacă se prezentau la un nou concurs.

Pe de altă parte, acum, Spitalul Județean „Mavromati” are nevoie urgentă de personal, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, secretarul de stat Raed Arafat dând posibilitatea studenților și elevilor din an voluntar să activeze ca voluntari.

Pe 2 martie, zeci de asistente și infirmiere pensionare au luat cu asalt sediul CJ, nemulțumite de decizia managerului unităţii medicale, Livia Mihalache, de a le încheia rapoartele de muncă. Liderului Sindicat „Sanitas”, Lia Temciuc, susținea că deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă au fost emise pe 28 februarie, fără niciun preaviz, și acuza conducerea spitalului că a luat această măsură doar pentru a reduce cheltuielile unităţii, generând, însă, o criză de personal.

De partea cealaltă, managerul Livia Mihalache susținea că nemulțumirile cadrelor medicale pensionate sunt nejustificate, iar spitalul nu a făcut decât să constate încetarea contractului de muncă la data emiterii deciziei de pensionare, conform legii, lucru, de altfel, confirmat acum și de ITM.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...