spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTGură de oxigen pentru Nova Apaserv

Gură de oxigen pentru Nova Apaserv

Nova Apaserv primește o gură de oxigen de la Consiliul Județean (CJ) Botoșani.

Consilierii județeni au aprobat săptămâna trecută, într-o teleședință extraordinară, alocarea 3,6 milioane lei pentru asigurarea finanțării avansului de 10% pentru dirigintarea lucrărilor de modernizare a rețelelor făcută prin bani europeni. Plata acestui avans trebuia efectuată până astăzi, motiv pentru care CJ a decis majorarea capitalului social al Nova Apaserv Botoșani, prin aport în numerar, prin subscrierea a 179.605 acțiuni, cu valoare nominală de 20 lei/acțiune. Sumele avansate de către CJ pentru operatorul de apă provin din excedentul bugetar din anii anterior, când instituția nu a reușit să cheltuie nici un sfert din banii pe care și i-a propus.

Alocarea acestor bani a mai fost discutată și în ședințele anterioare când s-a mandat Adunarea Generală a Acționarilor să voteze majorarea de capital la Nova Apaserv. În februarie, în ședința CJ, a fost subiectul unor discuții aprinse între vicepreședintele Liviu Toma și consilierii județeni liberali, aceștia din urmă acuzând întârzierile din derularea lor. În schimb, liberala Cristina Panait, unul dintre directorii Nova Apaserv aflat în sala de ședințe, a explicat că întârzierile au survenit dintr-un complex de factori care a ținut de faptul că autoritățile locale unde se realizau investițiile au așteptat să iasă din garanție lucrări de asfaltare făcute pe bani europeni pentru a acorda avizele necesare aducţiunilor de apă și a canalizărilor sau a construcțiilor.

În urmă cu zece luni, CJ a mai majorat odată capitalul social al Nova Apaserv cu aproximativ un milion de euro. Atunci, mai bine de jumătate din cei 4,360 milioane de lei aduși ca aport de capital, adică 2,280 milioane lei, au fost folosiţi pentru stingerea datoriilor restante către furnizori. S-au luat în calcul doar restanţele la operatorul de energie electrică, motivate de creşteri de preţ, creşteri ale consumurilor energetice peste nivelul prognozat şi bugetat, deoarece în acest caz există riscul opririi furnizării energiei electrice. Alte datorii care au fost stinse din aceşti bani sunt cele către Apa Siret.

Un milion de lei a fost folosit pentru contorizarea branşamentelor, în timp ce 880 de milioane pentru plata ratelor la creditele contractate pentru cofinanţarea investiţiilor derulate prin POS Mediu. 200 de milioane au fost avansul achiziţiei în leasing a unui buldoexcavator mare şi a unui miniexcavator.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...