vineri, august 22, 2025
AcasăLocal BTBani europeni pentru debirocratizarea CJ-ului

Bani europeni pentru debirocratizarea CJ-ului

Consiliul Județean (CJ) Botoșani, una dintre cele mai anacronice instituții, a semnat un contract de aproximativ 2,5 milioane de lei, bani din fonduri europene, pentru dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat, care să permită creșterea accesului la serviciile publice și reducerea birocrației pentru cetățeni.

Proiectul, „Administrație modernă în sprijinul cetățenilor”, este finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Contractul semnat la începutul săptămânii trecute are o durată de 12 luni și o valoare de 2.463.300,00 lei. El prevede realizarea de servicii de retro-digitizare arhivă, servicii de implementare Platforma integrata de simplificare a interacțiunii cu cetățenii, pentru reducerea birocrației si administrarea electronică a documentelor, servicii de formare administratori și utilizatori, precum și achiziția de echipamente IT și licențe.

Proiectul promovează crearea unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică a județului Botoșani, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate. Mă declar încrezător pentru faptul că o dată cu finalizarea implementării acestui proiect finanțat din fonduri europene, activitatea desfășurată la nivelul CJ Botoșani va ajunge la un nivel de debirocratizare ce va oferi servicii simplificate, prompte și de calitate tuturor cetățenilor județului”, a declarat vicepreședintele CJ Dorin Birta.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
19.6 °
16.6 °
92 %
2.9kmh
81 %
vin
25 °
S
25 °
D
19 °
lun
25 °
mar
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...