spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTMinistrul Agriculturii revine la Botoșani

Ministrul Agriculturii revine la Botoșani

Județul Botoșani va avea parte de o nouă vizită ministerială. Este vorba de vizita ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, care va ajunge mâine dimineață la Botoșani.

„La invitația mea, în calitate de președinte al PNL Botoșani, domnul ministru al Agriculturii vine în județul nostru pentru a discuta despre problemele agricole, despre promovarea producătorilor locali de produse autentice, despre efectele secetei de până acum și despre modalități de sprijinire a agriculturii prin abordarea producătorilor locali de pompe pentru irigații”, a declarat senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani.

Trebuie spus că Botoșaniul este unul dintre județele în care producătorii agricoli s-au orientat deja spre obținerea în cadrul Uniunii Europene pentru obţinerea IGP (n.r. – Indicație Geografică Protejată). Astfel, a apărut „Cașcavalul de Săveni, iar Direcția Agricolă încearcă să-i convingă și pe cultivatorii de usturoi de la Copălău să obțină IGP-ul „Usturoi de Copălău”.

Pe de altă parte, ploile din ultimele zile au atenuat mult din seceta care se prefigura, iar ANIF Botoșani este printre primele filiale din țară care au dat drumul la inundații în acest an.

Vizita lui Oros la Botoșani este cea de a doua de când a preluat conducerea Ministerului Agriculturii.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21 °
34 %
5.3kmh
42 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...