spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTBătrân ars de viu în propria casă

Bătrân ars de viu în propria casă

Un bătrân de 86 de ani, de pe Strada Doboșari, a avut parte de o moarte cumplită, în noaptea de marți spre miercuri.

Doi bătrâni, o femeie și un bărbat, ambii de 86 de ani, au ajuns la spital după ce locuința lor de pe strada Dobosari din municipiul Botoșani a luat foc.

Bărbatul a fost predat la spital în curs de resuscitare de către echipajul de terapie intensiva mobila SMURD, însă din păcate a fost prea târziu pentru a mai putea fi salvat, la spital fiind constatat decesul.

Incendiului a izbucnit într – o anexa și s-a extins la locuinta. Un trecător s observat flăcările și a solicitat sprijin, susținând ca arde o anexa. Apelul s-a înregistrat puțin înainte de ora 03.00. La fata locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu doua autospeciale cu apă și spuma.

După efectuarea recunoașterii s-a constatat ca ardea și veranda locuinței care era lipita de anexa, iar în casa fiind un fum gros. Întrucât nu exista nimeni care sa ofere informații despre proprietari, pompierii au început sa caute posibile persoane surprinse in interior, concomitent cu acțiunea de stingere.

Cei doi soți au fost descoperiți într-una dintre camere. Pana la sosirea echipajelor de prim ajutor, salvatorii au început manevrele de resuscitare. Cauza probabila a incendiului o constituie un scurtcircuit electric.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
9.3 °
77 %
1.8kmh
0 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...