spot_img
luni, mai 27, 2024
AcasăLocal BTS-a încheiat o nouă etapă a unei licitaţii ce vizează reabilitarea Teatrului...

S-a încheiat o nouă etapă a unei licitaţii ce vizează reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”

Patru firme de proiectare din ţară sunt interesate de contractul care vizează revizuirea şi actualizarea proiectului de reabilitare a Teatrului „Mihai Eminescu”. Astăzi, 9 iunie, la ora 15.00, s-a încheiat perioada în care puteau fi depuse ofertele. Comisia din cadrul primăriei urmează să analizeze cele patru oferte primite, edilii botoşăneni sperând ca de data aceasta să fie declarat un câştigător.

La ultima licitaţie, la care data limită de depunere a ofertelor a fost 16 martie, a fost un singur ofertant, respectiv firma Proiect AIC Suceava. Comisia de organizare a licitaţiei a stabilit că oferta firmei sucevene este neconformă, procedura fiind anulată pe 30 aprilie. Pe 5 mai a fost postat un nou anunţ pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Contractul, ce are o valoare de 301.470,66 de lei, presupune servicii de proiectare pentru revizuire şi actualizare a proiectului iniţial, realizat în anul 2017, dar şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor de consolidare şi restaurare a Teatrului „Mihai Eminescu”.

În condiţiile în care va fi declarat un câştigător, acesta va avea la dispoziţie o perioadă pentru revizuirea documentaţiei. Noua documentaţie va face obiectul licitaţiei pentru atribuirea contractului vizând continuare a lucrărilor. „Trebuie două luni pentru această revizuire, iar în luna august facem licitația pentru finalizarea lucrărilor. Foarte important este că sunt bani. Eu chiar cred că vor începe lucrările anul acesta”, a declarat, în urmă cu câteva zile, primarul Cătălin Flutur.

Municipalitatea are la dispoziţie 5 milioane de euro

Pentru reabilitarea şi modernizarea teatrului, primăria are la dispoziţie cinci milioane de euro, finanţare atrasă în actualul exerciţiu financiar european. Valoarea totală a investiţiei la Teatrul  „Mihai Eminescu” este de 23.944.057 de lei, respectiv 5.136.556 de euro. Costurile suplimentare vor fi acoperite de la bugetul local.

Aceasta este a doua finanţare europeană obţinută de municipalitatea botoşăneană pentru reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”. Contractul de finanţare a fost semnat pe 25 octombrie 2018. În baza noului proiect, consolidarea, care a fost finalizată, va fi urmată de lucrări de restaurare şi de amenajare a spaţiilor interioare şi a faţadelor exterioare, de restaurare a componentelor artistice interioare şi exterioare, dar şi de reabilitare a instalaţiilor şi de dotare a spaţiilor interioare.

În exerciţiul financiar 2007 – 2013 paperwriter.org, Primăria Botoşani a avut la dispoziţie tot cinci milioane de euro pentru teatru. Lucrările au început în vara anului 2014, însă au fost oprite în 2015, când s-a anunţat că sunt necesare lucrări suplimentare de consolidare. Din cele cinci milioane de euro s-au cheltuit doar patru milioane de lei. La 31 decembrie 2015, dată la care investiţia trebuia finalizată, lucrările ajunseseră la un stadiu de doar 20%.

Reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu” este aşteptată de foarte mulţi botoşăneni care le reproşează edililor că de atâţia ani nu au reuşit să repună în valoare o clădire emblematică pentru municipiu. Mai mult, finalizarea lucrărilor este aşteptată cu nerăbdare şi de către colectivul teatrului, care de câţiva ani este nevoit să-şi desfăşoarea activitatea, în condiţii improprii, în Casa Tineretului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
47 %
2.8kmh
100 %
lun
18 °
mar
21 °
mie
18 °
joi
23 °
vin
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la drumurile astea încep să le cadă caii putere mașinilor.

EDITORIAL

O știre care ar fi trebuit să zguduie o societate care-și dorește domnia legii a trecut la „și altele”, printre cele mult mai prizate...

EPIGRAMA ZILEI

O vară întreagă a stat La soare-n insule fierbinți Și doar târziu a constatat C-a dat pe bronz cam muli arginți! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...