spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTElevii cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) au asigurate locuri în licee

Elevii cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) au asigurate locuri în licee

Monica Anisie, ministrul Educației, a emis Ordinul vizând asigurarea de locuri distincte pentru elevii cu CES din școlile speciale și cele de masă, peste numărul de locuri din unitățile liceale. Potrivit ordinului, repartizarea acestor candidaţi se realizează de către Comisia de admitere județeană.

Elevii cu CES din învățământul special și de masă, care au absolvit clasa a VIII–a, au la dispoziție locuri distinct alocate. Aceștia vor depune, în perioada 30 iunie – 5 iulie, la Comisia de admitere județeană, cererile de înscriere pentru admiterea pe locurile distinct alocate. Pe 6 iulie 2020 va avea loc repartizarea, de către Comisia de admitere județeană, a candidaților pe locurile distinct alocate celor cu CES. Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot participa la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

De asemenea, aceşti elevi se pot înscrie în etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate acestora, în perioada 30 iulie – 3 august 2020.

Elevii cu CES, care din anumite motive nu au avut posibilitatea să participe la Evaluarea Națională și care totuși doresc să susțină probele, în perioada 22 – 26 iunie 2020, se pot înscrie la etapa specială de evaluare națională, în conformitate cu prevederile legale.

Înscrierea se realizează în baza Certificatului de orientare școlară și profesională a elevului.

Mai multe detalii pentru înscriere pot fi aflate de la unitățile de învățământ și de la inspectoratele școlare”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...