spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTSăptămână cu temperaturi de 30ºC

Săptămână cu temperaturi de 30ºC

Săptămâna pe care o începem astăzi va fi una de vară autentică, în care temperaturile vor depăși frecvent pragul de 30ºC, fiind și zile în care indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. De altfel, săptămâna se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a județului.

Astăzi, în prima zi a săptămânii, temperaturile maxime prognozate de meteorologii vor fi de 29ºC și asta, probabil, din cauza faptului că cerul va fi mai mult acoperit de nori. Temperaturile minime, cele din timpul nopților, vor fi de 16ºC, urmând ca acestea se crească pe parcursul celorlalte nopți ale săptămânii, când se vor apropia de 19ºC-20ºC.

Mâine, soarele va străluci pe cer nestingherit de nori, iar acest lucru se va vedea în termometre, unde mercurul va atinge pragul de 30ºC, pe care îl va atinge și miercuri, chiar dacă apar și ceva nori pe cer. Joi, vineri și sâmbătă, temperaturile vor sări spre 32ºC, chiar dacă cerul se va menține puțin înnorat. Din acest motiv, în zilele de la sfârșitul săptămânii viitoare ITU va fi unul critic.

În ultima zi a săptămânii, temperaturile vor coborî puțin, adică nu vor mai atinge pragul de 30ºC.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...