sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTLeș de porc cu pestă porcină pescuit din Prut

Leș de porc cu pestă porcină pescuit din Prut

Pesta porcină africană vine la vale, pe Prut.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Săptămâna trecută, polițiștii de frontieră din zona Santa Mare au descoperit plutind pe Prut leșul unui porc domestic necrotaliat. Aceștia au anunțat autoritățile sanitar-veterinare, care au recuperat cadavrul și au prelevat probe. Acestea s-au dovedit a fi pozitive la pesta porcină africană. Din acest motiv a fost declanșată o anchetă pentru a identifica proprietarul animalului, dar fără succes până în acest moment.

Este cel de al doilea caz de acest gen din comuna situată în extremitatea sud-estic a județului. La sfârșitul lunii iulie a apărut un alt focar în satul Ilișeni.

Și atunci, ca și acum, tot polițiștii de frontieră au fost cei care au descoperit leșurile. Inițial aceștia au găsit doar cadavrul unui porc de câteva zeci de kilograme. La scurt timp, în aceeași zonă, au descoperit un al doilea leș. Ambele animale au fost răpuse de pesta porcină africană, iar în urma anchetelor epidemiologice s-a descoperit proprietarul, care a fost amendat cu 1.500 de lei pentru nerespectarea normelor de biosecuritate.

La porcul domestic, în județ mai este activ doar acest focar de la Santa Mare.

De anul trecut, molima a evoluat în 20 focare, 19 în nordul județului și unul la Românești. Din cauza pestei porcine africane au murit, cu cele trei de la Santa Mare, 25 de animale, iar alte 125 fiind sacrificate ca măsură de precauție, pentru ca boala să nu se extindă.

La mistreț, în județ sunt active șase focare de pestă porcină africană, în care au fost găsiți 112 mistreți găsiți morți, iar 20 de mistreți bolnavi au fost vânați.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...