sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTProtest HoReCa și la Botoșani (foto-video)

Protest HoReCa și la Botoșani (foto-video)

Câțiva angajații din domeniul HoReCa au protestat, începând cu ora 17:00, și în Botoșani. Este vorba despre angajați ai unităților de alimentație publică din mall și ai terasei de lângă Stadionul „Municipal”. Aceștia reclamă că refuzul guvernului de a redeschide restaurantele îi duce la faliment și cer „dreptul la a munci” nu „la șomaj tehnic”.
„Ignoranţa autorităţilor este pe cale să ruineze una dintre cele mai importante industrii ale României”, au transmis protestatarii.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

De remarcat că restaurantele și pizzeriile importante din oraș nu s-au raliat protestului, Patronii acestora fiind fie membri PNL, fie având simpatii liberale. Alții au găzduit în hoteluri sute de carantinați sau au asigurat masă prin catering a acestora. În acest fel au încasat bani frumoși de pe urma pandemiei. „Noi nu ne-am raliat niciunui protest”, a declarat un ospătar al unui restaurant care funcționează pe lângă o pensiune care a găzduit carantinați.

Protest de amploare la nivel naţional 

La nivel național, protestul a avut o amploare mai mare, deoarece în industria HoReCa lucrează 400.000 de români.

Organizaţia Patronală „Hora” a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în legătură cu situaţia din acest domeniu.  „Hora” îşi exprimă îngrijorarea cu privire la efectele dezastruoase create de răspândirea Covid-19 în industria ospitalităţii. Efecte se resimt în toată industria turismului la nivel mondial. Potrivit unui studiu comandat de Hora, împreună cu organizaţiile membre în APT (n.r. – Alianţa Pentru Turism), efectuat pe o perioadă de cinci ani, aportul HoReCa la PIB este de aproximativ 5,07%. Acesta este strucurat după cum urmează: impact financiar direct (valoare adăugată) – 3,42%; impact social (salarii angajaţi şi aport consum) – 0,91%; impact financiar indirect (furnizori si investiţii) – 0,74%.

Reprezentanţii HoReCa precizează că redeschiderea teraselor la 1 iunie nu a atras o creştere a numărului de persoane infectate. „Putem concluziona că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranţă, în unităţile în care se respectă reglementările. Aşa cum s-a putut observa, creşterea numărului de îmbolnăviri a avut loc la două săptămâni de la începerea vacanţelor din zonele turistice. În lipsa unor reglementări clare, restaurantele au întâmpinat dificultăţi, iar incapacitatea autorităţii centrale şi locale de a urmări respectarea regulilor a dus la suprareglementări şi controale abuzive, multe dintre ele fără a avea legătură cu situaţia pandemică în care ne aflăm”, susțin reprezentanții HoReCa.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...