spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTDonaţie din Australia pentru Memorialul Ipoteşti

Donaţie din Australia pentru Memorialul Ipoteşti

În toamna anului 2019, doi români stabiliți de mai mult timp în Australia vizitau Memorialul Ipotești. Traseul din cadrul Memorialului era cel obișnuit, însoțit de discursul muzeografic, crezându-se că scopul venirii la Ipotești era cel obișnuit – turistic. La finalul vizitei, soții Liana și George Bucea au dezvăluit că prezența lor la Ipotești avea și un alt scop.

Familia Bucea a avut un fiu, Tudor Antoniu, specialist IT, pasionat de Eminescu, care fondase la Sydney, Australia, Asociația „Eminescu Cultural Association”. Aceasta avea ca obiectiv organizarea şi promovarea de evenimente culturale care să atragă şi să servească comunitatea română din Sydney. De asemenea urmărea să creeze un dialog şi să informeze comunitatea australiană despre obiceiurile, tradițiile și cultura românească.

Evenimentul principal organizat, pe lângă expoziții de pictură, lansări de carte, concerte ale artiștilor români și alte activități, a fost Festivalul Mihai Eminescu (2009 -2014), festival bilingv, român-englez. Datorită asociației, comunitatea română din Australia avea ocazia să-l sărbătorească pe Eminescu, să informeze publicul australian vorbitor de limbă engleză despre tradiția culturală și poetică a României.

„Familia Liana și George Bucea au găsit de cuviință să continue, într-un fel, ce și-a propus fiul, sponsorizând o lucrare necesară pentru Memorialul Ipotești și care ar include domeniul IT. În felul acesta, au înscris în același demers Muzeul „Mihai Eminescu” și noile tehnologii. A urmat o corespondență cu discuții punctuale, proiecte și selecții, ajungându-se, în final, la conceptul clar al modernizării Muzeului „Mihai Eminescu” – iluminat muzeu (3 săli), totemuri digitale cu PC integrat, touch screen, software dedicat și instalare, antene pentru optimizarea semnalului WiFi și instalare – toate cu susținerea financiară a familiei Bucea”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.

Bani trimişi în contul Memorialului Ipotești

Banii au ajuns în contul Memorialului Ipotești și urmează procedurile de aprobare, de achiziționare și instalare a echipamentelor în incinta Memorialului. La final de an, vizitatorii Memorialului Ipotești vor avea ocazia să revadă spațiile Muzeului „Mihai Eminescu” dotate cu noi tehnologii. „Le mulțumim și pe această cale doamnei Liana și domnului George Bucea, asigurându-i că, și în acest mod, activitatea fiului lor Tudor Antoniu rămâne în memoria noastră”, a adăugat Ala Sainenco.

dav
mde

dav
mde
Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11 ° C
14.6 °
10.6 °
64 %
2.3kmh
0 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...