Curăţenia în cimitire făcută cu muncitori de la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a generat un schimb de replici între conducerile instituțiilor, dar și o serie de acțiuni de care au beneficiat în final botoșănenii.
La sfârșitul lunii iulie, prin dispoziţia primarului Cătălin Flutur, echipe de la DSPSA au lucrat în cimitire, curățând vegetația care se transformase într-o „junglă”. În schimb, Bogdan Buhăianu, directorul general al Urban Serv, societate care administrează cimitirele, l-a taxat atunci pe edil afirmând că îşi face campanie pe bani publici. Astăzi însă, directorul Urban Serv, Bogdan Buhăianu a anunțat că în urma verificărilor pe care le fac periodic angajații societății de salubrizare pentru ridicarea deșeurilor care se adună în zonele circulate din oraș a identificat o creștere a gunoaielor în zona de grătare din Cornișa și zona din Parcul Curcubeului și a luat decizia de ecologizare totală a celor două arii, chiar dacă Primăria Botoșani a cerut o frecvență mai mică.
Curăţenie generală Parcul Curcubeului și zona de grătare de la Cornișa
„În zilele de 22 și 23 august am organizat o echipă de 15 angajați de la Urban Serv pentru a face curățenie generală în două zone aglomerate din Botoșani în perioada de vară și anume, Parcul Curcubeului și zona de grătare de la Cornișa. Chiar dacă Primăria municipiului Botoșani ne-a solicitat o intervenție mai redusă în aceste zone, am considerat că pe primul loc este sănătatea botoșănenilor, care nu trebuie să fie înconjurați de deșeuri care poluează zonele periferice ale orașului nostru. De aceea, am intervenit în forță și am ecologizat cele două arii”, a declarat directorul Urban Serv Bogdan Buhăianu.
Directorul societății de salubrizare, Bogdan Buhăianu îi atrage atenția primarului Cătălin Flutur să îl pună pe consilierul local de la PNL, directorul DSPSA, Eugen Țurcanu să își facă treaba pentru care este plătit și să curețe vegetația care a crescut foarte mult în zonele în care Urban Serv a acționat pentru ecologizare.
„Ajunge cu acțiunile electorale”
„Domnule Flutur, ambrozia și vegetația crescută în aceste zone sufocă botoșănenii. Poate acum la final de mandat, se ocupă și domnul Țurcanu de spațiile verzi pe care trebuie să le întrețină. Ajunge cu acțiunile electorale domnule primar. În loc să arătați cu degetul spre Urban Serv care își face treaba pentru ca municipiul Botoșani să fie un oraș curat, mai bine v-ați îndrepta critica spre subordonații dumneavoastră care au fost surprinși chefuind în miez de noapte la Cornișa și din cauza cărora botoșănenii nu au putut să doarmă și au chemat poliția. Se pare că au luat exemplul șefului dumneavoastră de la București, domnul Orban care obișnuiește să dea petreceri la birou”, a adăugat Bogdan Buhăianu.
Reacția a venit după ce, la rândul său, Eugen Țurcanu l-a „taxat” pe directorul Urban Serv. „Îl invit pe domnul aşa zis director de la Urban Serv, amatorul care are pretenţii de mare manager să vină să vadă ce fac muncitorii şi nu 15 – 20 cum spune el, ci doar şapte. Aici (în Cimitirul Eternitatea – n.r.) muncesc şapte oameni de o săptămână şi nu de 2 – 3 zile şi nu i-am adus din alte părţi ale oraşului ca să tragă aici, ci erau de la baze sportive şi erau în şomaj tehnic. Spre deosebire de Urban Serv care a ţinut oamenii în şomaj tehnic şi nu şi-a făcut treaba în cimitire, DSPSA a ştiut să îmbine economia la fondul de salarii cu obiectivele majore ale municipiului”, a fost reacția lui Eugen Ţurcanu, directorul DPSA, în urmă cu circa două săptămâni.
Dincolo de replicile politicienilor, cei mai câștigați au fost botoșănenii, care vor beneficia, cel puțin pentru o perioadă, de câteva zone mai curate, care au fost scoase din gunoaie.