vineri, decembrie 13, 2024
AcasăLocal BTBărbat tăiat grav cu flexul (video)

Bărbat tăiat grav cu flexul (video)

Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost la câţiva centimetri de a-şi reteza braţul. Bărbatul de 50 de ani, din satul Burleşti, comuna Unţeni, s-a apucat de făcut treabă duminică dimineaţă, în gospodărie, după ce a băut şi câteva păhărele de alcool. La un moment dat, acesta manevra un flex cu care tăia scânduri pentru acoperişul unei anexe din gospodărie.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Într-o clipă de neatenţie a scăpat unealta, tăindu-se puternic la antebraţul stâng. Acesta era împreună cu un vecin, care a sunat imediat la 112 şi l-a urcat pe bărbat în maşină. Cei doi au pornit spre Botoșani, în întâmpinarea lor fiind trimisă o ambulanţă SMURD. Cel rănit pierdea mult sânge, iar în scurt timp a ajuns în grija cadrelor medicale. „La locul solicitării am găsit un pacient prezentând o plagă tăiată profundă la nivelul membrului superior stând, cu posibilă interesare de pachet vasculo-nervos. A fost transportat la Urgenţe pentru a fi supus unui examen de specialitate şi pentru a se decide protocolul terapeutic”, a precizat un asistent din cadrul SMURD.

Tot mai multe cazuri de acest fel

În ultima perioadă, mai mulți botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au tăiat cu flexul, rănile suferite fiind destul de grave, mai ales în zona membrelor.

 

Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost la câţiva centimetri de a-şi reteza piciorul. Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul tăia o bucată de scândură în curtea casei sale cu un flex. La un moment dat, însă, într-o clipă de neatenţie a scăpat unealta, tăindu-se la piciorul drept.

Speriat, tânărul a sunat speriat la 112, iar o ambulanţă a ajuns la locuinţa acestuia. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe pentru îngrijiri. „La locul solicitării am găsit un pacient prezentând o plagă tăiată la gamba dreaptă şi posibil fractură. A fost transportat la Urgenţe pentru a fi supus unui examen radiologic”, a precizat un asistent din cadrul Serviciului de Ambulanţă. Ulterior, bărbatul a fost internat pe secţia de ortopedie.

Incident similar după doar câteva zile

După doar câteva zile, un bărbat de 52 de ani din Orăşeni a ajuns la spital după ce şi-a scăpat flexul peste mână. Acesta se afla în propria curte, miercuri seară, şi încerca să taie o bucată de fier.

Flexul i-a alunecat, însă, din mâna dreapta, iar lama circulară s-a oprit în mâna stângă. Bărbatul a fost transportat la spital de un echipaj SMURD, după ce a fost stabilizat la faţa locului. „Pacientul a fost diagnosticat cu o plagă tăiată treime inferioară antebraţ stâng şi o plagă tăiată la nivelul pumnului stâng. Au fost toaletate şi suturate, după care pacientul direcţionat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Potrivit cadrelor medicale, din fericire, niciunul dintre cei doi bărbaţi nu va rămâne invalid în urma acestor accidente.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-5.5 ° C
-4.4 °
-5.6 °
88 %
0.8kmh
0 %
vin
-3 °
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
7 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vine Moșul din nou, așa mai scapi de jucăriile mai mari decât copilul.

EDITORIAL

Evenimentele ultimelor zile, dar mai ales reacția autorităților, ne-au demonstrat încă odată, deși nu era necesar, ce balamuc de țară a ajuns România. Ce...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...