spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTZeci de rable vor fi ridicate de pe domeniul public

Zeci de rable vor fi ridicate de pe domeniul public

Echipele Eltrans, cu sprijinul Poliției Locale, au reînceput activitatea de ridicare a mașinilor abandonate în municipiul Botoșani, a anunţat primarul Cătălin Flutur. Potrivit edilului, conform regulamentului de desfășurare a acestei activități, au fost parcurse etapele necesare în vederea ridicării a încă 40 de autovehicule, pentru care au fost emise, în termenele prevăzute, somații.

Vinerea trecută au fost programate pentru ridicare patru astfel de autovehicule. „Până la această dată, 31 de mașini abandonate pe străzile orașului au fost preluate de Eltrans, dintr-un total de 105 identificate ca fiind abandonate de proprietarii lor legali și alte 47 care nu au proprietari cunoscuți. Ridicarea autovehiculelor abandonate pe străzile botoșănene va continua în zilele următoare, până la epuizarea lotului de 40 de mașini pentru care s-au parcurs toți pașii legali”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Câţiva botoşăneni i-au transmis edilului că sunt multe maşini abandonate, zonele indicate fiind în jurul Stadionului Municipal, în spatele Teatrului „Mihai Eminescu”, strada Primăverii, Piaţa 1 Decembrie.

Victor Ivănescu, directorul Eltrans, a precizat că echipele societăţii acţionează la comanda reprezentanţilor Poliţiei Locale, la finalul unei proceduri care este derulată de către Poliţia Locală, în colaborare cu funcţionarii Compartimentului Transporturi din cadrul Primăriei Botoşani. Maşinile ridicate de pe domeniul public sunt parcate lângă sediul Eltrans. Când se încheie procedura prin care aceste maşini trec în proprietatea municipiului, autovehiculele sunt predate la firmele care se ocupă cu valorificarea deşeurilor”, a mai spus Victor Ivănescu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...