spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTMacaleți a primit decizia de încetarea a contractului de muncă

Macaleți a primit decizia de încetarea a contractului de muncă

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani, Eugen Mateciuc (foto), a trecut pe la Consiliul Județean (CJ) Botoșani pentru a-i înmâna lui Costică Macaleți decizia de încetarea a contractului individual de muncă justificat de „îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”.

Acesta susține că l-a înștiințat pe șeful CJ, al cărui post de bază era la APM, în termenul legal de cinci zile, astfel încât acesta să-și poată completa dosarul de pensionare. Mateciuc susține că Macaleți nu a solicitat o prelungire a contractului de muncă peste vârsta standard de pensionare, dar și dacă ar fi făcut-o nu i-ar fi aprobat-o, pentru că nu a fost de acord cu nicio cerere de acest fel de la alți angajați care se aflau în situația lui.

Costică Macaleți susține că luni, la o zi după ce împlinește 65 de ani, va merge la Casa Județeană de Pensii (CJP) pentru a-și depune dosarul de pensionare. „Sper să obțin cât mai repede decizia ca să o depun și la Parlament”, a recunoscut președintele CJ, care va rămâne în funcție până la sfârșitul mandatului.

Pe lângă pensia de contributivitate, Costică Macaleți va mai primi și pensie specială ca fost parlamentar. El are un mandat plin și încă două fracții, care, însumate, dau cam încă un mandat. Astfel, Macaleți va primi în jur de 8.000 de lei pensie specială, la care se va adăuga cea rezultată din calcul pe contributivitate. În acest an, punctajul de pensie este ajustat cu 1,41, deci și acesta va fi mai mare cu 41%. Cu pensia specială pentru aleșii locali, care este deocamdată prorogată, Costică Macaleți va câștiga la pensie cam tot atâta cât câștigă acum ca președinte al CJ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...