spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTMaşină cu nuntaşi răsturnată în şanţ

Maşină cu nuntaşi răsturnată în şanţ

Şase persoane au trecut prin momente de panică, iar două autoturisme BMW au fost serios avariate după două accidente rutiere. Din fericire, evenimentele s-au soldat doar cu pagube, niciunul dintre cei implicaţi neavând nevoie de spitalizare. Ca o coincidenţă stranie, în ambele cazuri au fost implicate autoturisme marca BMW.

În prima situaţie a fost vorba despre trei tineri care mergeau, duminică, la o nuntă. Aceştia se aflau într-un BMW care se deplasa pe drumul ce leagă Răchiţi de Costeşti, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, şoferul a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei prea mari. Maşina a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, pe contrasens, cu roţile în sus.

Din fericire, cei trei au reuşit să iasă singuri din maşină. În urma unui apel la 112, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, însă, după ce au primit îngrijii medicale, aceştia au refuzat transportul la spital. „Cei trei prezentau escoriaţii. Niciunul nu avea răni serioase”, a precizat un ambulanţier din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani.

BMW în şanţ din cauza vitezei

La nici 24 de ore distanţă, un alt accident soldat cu avarierea gravă a unui autoturism a avut loc, pe drumul european 58, în comuna Copălău. Un BMW a ajuns într-un canal situat pe marginea tronsonului, însă, cei doi pasageri au scăpat fără leziuni.

Potrivit anchetatorilor, un şofer în vârstă de 21 de ani, mergea dinspre Botoșani înspre Iași, iar într-o curba la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de mers, a pierdut controlul volanului, a ieşit în decor şi s-a oprit în șanțul de pe partea dreaptă a drumului.

În mașină se afla și un adolescent în vârstă de 16 ani.

Niciuna dintre persoane nu a fost, însă, rănită. Polițiștii direcționați la fața locului l-au verificat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 580 de lei, pentru neadaptarea vitezei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...