luni, iunie 17, 2024
AcasăLocal BTVizele de flotant, ușa deschisă spre fraude electorale

Vizele de flotant, ușa deschisă spre fraude electorale

Vizele de flotant rămân Cuiul lui Pepelea și la alegerile locale din această lună.

Românii care nu și-au făcut viza de flotant până pe 4 septembrie vor putea să voteze în localitatea în care figurează cu noua adresă de reședință pe listele suplimentare.

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu Buică, a declarat că Biroul Electoral Central (BEC) nu a interzis persoanelor care nu și-au făcut viza de flotant până pe 4 septembrie să voteze în localitatea de reședință, ci doar a precizat că respectivele persoane vor fi trecute pe listele suplimentare. „Potrivit dispozițiilor legale, cetățenii își pot exercita dreptul de vot la reședință sau domiciliu, după caz. Hotărârea BEC nu interzice dreptul la vot celor care și-au stabilit reședința după 4 septembrie. Cine și-a stabilit reședința înainte de 4 septembrie, avea opțiunea să ceară să fie trecut pe lista permanentă. Cine nu a făcut această solicitare, are opțiunea de a se prezenta la secție și de a vota pe lista suplimentară. La fel, tot pe lista suplimentară, pot vota și cei care și-au stabilit reședința după ziua de 4 septembrie”, a precizat Mitulețu Buică.

Clarificări după o scrisoare deschisă 

Clarificările vin după ce mai multe organizaţii neguvernamentale, reunite în Coaliţia FiecareVot, au transmis BEC, într-o scrisoare, că hotărârile privind unde vor vota cei cu viză de flotant, mai ales cei ce o obțin după 4 septembrie, nu sunt destul de clare. „Anunţarea unor termene limită pentru obţinerea documentelor necesare votării după ce aceste termene au trecut este o practică inacceptabilă de natură să îngreuneze înţelegerea procedurilor de către participanţii la procesul electoral şi chiar exercitarea dreptului de vot”, se arată în scrisoare.

Teoretic, măsura luată inițial de BEC ar trebui să limiteze fraudele înregistrate la alegeri în anii trecuți, când numeroși cetățeni erau aduși cu autocarul în diverse localități, li se făceau vize de flotant și votau masiv în favoarea unui candidat. Practic, însă, partidele mai pot jongla în continuare cu legislația. De exemplu, dacă într-o unitate administrativ-teritorială un partid este sigur de victoria sa, poate duce susținătorii și face vize de flotant până în alegeri în comuna vecină, unde lupta, să presupunem, este mai strânsă, pentru a-și ajuta candidatul. Aceștia ar vota o singură dată, doar în „noua comună”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.7 ° C
17.7 °
15.6 °
92 %
1.2kmh
5 %
lun
27 °
mar
28 °
mie
32 °
joi
25 °
vin
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici nu știi, la vremea asta, și îți dai seama abia când te întorci la mașină că e vremea culesului.

EDITORIAL

Aproape sigur, în istoria locurilor în care ne ducem existențele, Valeriu Iftime nu va rămâne ca nabab, afacerist de frunte sau ca profesionist desăvârșit...

EPIGRAMA ZILEI

Pleacă ăștia, nu-i problemă Însă eu am o dilemă : Oare ăia care vin Or să fure mai puțin? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...