sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTBotoşăneni în stare gravă din cauza propriilor cai

Botoşăneni în stare gravă din cauza propriilor cai

Doi botoşăneni au ajuns la spital în stare gravă după ce au fost răniţi de caii din gospodărie. Unul s-a ales cu un deget smuls, iar altul are hemoragii în urma loviturii primite.

Primul caz a fost cel al unui bărbat de 80 de ani din Dorohoi, care a ajuns la spitalul din localitate cu o ambulanţă. Acesta se pregătea să bage calul în grajdul casei, însă, animalul s-a speriat de un câine şi a lovit cu copita.

Din păcate, bătrânul a fost în calea loviturii calului astfel că a fost izbit cu putere în piept. În urma unui apel la 112 acesta a fost transportat la spitalul din Dorohoi cu o ambulanţă, însă starea lui era foarte gravă. „Pacientul prezenta un traumatism cranian, traumatism toracic sever, cu vărsături cu sânge. A fost stabilizat şi direcţionat către UPU-SMURD”., a precizat Monica Adăscăliţei, medic de gardă în cadrul Centrului de Primiri Urgenţe Dorohoi.

Bărbatul a fost internat pentru supraveghere, urmând ca medicii să decidă dacă se impune şi o intervenţie chirurgicală.

Bărbat mutilat la Tudora

La scurt timp după acesta, la spital a ajuns şi un bărbat de 51 de ani, din Tudora. Acesta mergea acasă de la câmp ţinând calul de căpăstru. La un moment dat, animalul s-a smucit după ce s-a speriat de o pungă luată de vânt.

Bărbatul a încercat să îl strunească, folosind căpăstrul, însă, un deget de la mâna strângă i-a fost prins între chingi. Când calul s-a mai tras o dată, prinsoarea din jurul degetului pur şi simplu i l-a sfârtecat.

Plin de sânge şi cu dureri mari, bărbatul a sunat la 112. „Bărbatul a primit primul ajutor, după care a fost transportat la Urgenţe. Din păcate, din cauza şocului nici nu a mai găsit degetul”., a spus un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.7 ° C
16.7 °
16.6 °
63 %
2.3kmh
8 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...