spot_img
sâmbătă, decembrie 9, 2023
AcasăLocal BTLa un pas de moarte din cauza gărgăunilor

La un pas de moarte din cauza gărgăunilor

Un bătrân din Draxini a simţit la propriu ce înseamnă „să ai gărgăuni în cap”. Acesta a fost atacat de mai multe insecte, fiind la un pas de şoc anafilactic.

Incidentul a avut loc în momentul în care bărbatul de 80 de ani, se afla într-o pădure din apropierea casei. La un moment dat, acesta s-a trezit în mijlocul unui roi de viespi de pădure, cunoscute şi sub denumirea populară de gărgăuni. Bărbatul nu a mai avut timp să reacţioneze, simţind deja mai multe înţepături în zona capului şi mâinilor.

Speriat, acesta a reuşit să fugă şi să se adăpostească de roiul agresiv. La scurt timp însă, a început să simtă urticarie pe tot corpul şi durere în zonele înţepate. A sunat la serviciul de urgenţă 112, la faţa locului fiind trimis un echipaj cu asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

Ulterior, pentru că starea bătrânului începea să se agraveze, a fost trimis în întâmpinare şi un echipaj cu medic, care a preluat cazul. „Pacientul a fost stabilizat. A dezvoltat o reacţie alergică la înţepăturile insectelor, care putea să evolueze rapid în şoc anafilactic. La spital a fost ţinut sub supraveghere medicală de specialitate”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
-1.7 °
-2.4 °
85 %
1.1kmh
78 %
sâm
1 °
Dum
3 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și la concursul cea mai frumoasă cravată tot cei care nu poartă fac regulile.

EDITORIAL

Nu este pentru prima dată când scriu despre Centrul Vechi al Botoșanilor și cu siguranță, nici ultima. Noile impresii pe care le-am acumulat după...

EPIGRAMA ZILEI

Parlamentarii noştri dragi Sunt toţi, ca nişte moş Crăciuni Numai că-n spate, au desagi Doar cu ... promisiuni   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...