vineri, iunie 20, 2025
AcasăLocal BTTânăr aproape omorât de propriul cal

Tânăr aproape omorât de propriul cal

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost la un pas de a avea parte de o moarte îngrozitoare. Acesta a fost găsit pe câmp, după aproape o zi de agonie, şi a fost trimis cu ambulanţa la Iaşi.

Totul s-a petrecut pe un câmp din apropiere de Dorohoi. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, se afla cu căruţa pe câmp, pentru a aduna fân. La un moment dat, însă, calul, care era legat la căruţă, l-a lovit pe acesta cu copita în cap. Bărbatul a căzut, inconştient, şi a rămas aşa ore bune.

Ulterior, acesta a început să îşi revină, însă nu era capabil să se ridice pentru a cere ajutor. Din acest motiv, bărbatul a rămas peste noapte pe câmp, abia spre dimineaţă, familia acestuia plecând în căutarea lui, îngrijorată că nu mai venise acasă. Tânărul a fost găsit într-o baltă de sânge, oamenii apelând imediat serviciul 112. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care l-a preluat pe acesta şi l-a transportat la Spitalul Dorohoi.

După ce a fost supus mai multor examinări, medicii au decis direcţionarea lui la Iaşi, din cauza traumatismelor craniene grave. „Pacientul prezenta un traumatism cranian sever, cu hemoragie. A fost preluat în stare comatoasă şi transportat la Clinica de Neurochirurgie Iaşi”, a spus medicul Daniela Amarande, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
17.8 ° C
18.6 °
16.6 °
80 %
1.8kmh
98 %
J
18 °
vin
21 °
S
20 °
D
24 °
lun
28 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

De când cu multiculturalismul ăsta, nici cireşele nu mai ştiu de unde vin.

EDITORIAL

Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...

EPIGRAMA ZILEI

Soluția câștigătoare Ca să armonizezi aste pătrimi Este doar una, Nicușoare: Să-i descompui în factori primi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...