luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTTinere dispărute în drum spre Italia

Tinere dispărute în drum spre Italia

Două tinere din orașul Ștefănești sunt căutate în prezent de polițiști, după ce au plecat de acasă cu gândul să meargă în Italia, însă nu au mai ajuns la destinație. „La data de 25 septembrie a.c., polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că TĂNASE GEANINA LOREDANA de 23 ani și PAMBLICĂ VICTORIA ALEXANDRA de 31 de ani, din orașul Ștefănești au părăsit domiciliul la data de 24 septembrie, împreună cu un tânăr de 33 de ani, din județul Hunedoara, pentru a se deplasa în regiunea Sardinia, Italia, însă nu au ajuns la destinaţie, iar familia nu a mai putut lua legătura cu niciunul dintre ei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Tinerele au fost date în consemn, iar polițiștii au solicitat și ajutorul populației. Din păcate, nu se cunosc date cu privire la vestimentația acestora sau alte aspecte care să ducă la identificarea tinerelor. „Rugăm cetățenii care au informații cu privire la cele două persoane să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a adăugat Delia Nenișcu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.4 °
2.8 °
97 %
0.9kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
1 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...