sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTLa un pas de moarte după ce a fost atacat de viespi

La un pas de moarte după ce a fost atacat de viespi

Un tânăr a avut de suferit cum nu credea vreodată de pe urma unei întâlniri mai puţin plăcute cu câteva viespii.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În ciuda vremii ploioase şi reci din aceste zile, se pare că insectele respective încă sunt foarte active. Bărbatul de 28 de ani, din Botoşani, a simţit-o chiar pe pielea lui. Acesta se afla pe stradă, în apropiere de Grupul Şcolar Elie Radu, se îndrepta dimineaţa spre muncă. La un moment dat, fără să îşi dea seama, a intat într-un roi de viespi şi a simţit o înţepătură puternică sub bărbie. A dus mâna şi a realizat că fusese înţepat şi ulterior a fost înţepat şi în palma dreaptă.

La câteva minute a început să simtă ameţeli şi stări de greaţă, cu dureri mari de cap, gâtul umflându-se puternic. Acesta s-a prăbuşit la pământ, reuşind tot mai greu să respire şi simţea că se sufocă. Norocul acestuia au fost câţiva trecători, dar şi un echipaj de jandarmi, care au apelat imediat serviciul 112. La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj cu medic, bărbatul fiind găsit în şoc. „Pacientul nu mai prezenta puls periferic, la sosirea echipajului. A fost imediat suit în ambulanţă şi s-a aplicat protocolul terapeutic în astfel de stuaţii. Din fericire, acesta a început imediat să îşi revină”, a spus medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

Ulterior, tânărul a fost transportat la Urgenţe, unde medicii l-au internat pentru a-i monitoriza funcţiile vitale pentru o perioadă de timp.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...