La nivelul județului Botoșani, PSD a obținut cel mai mare număr de consilieri locali, 445 din totalul de 1.010, ceea ce reprezintă 44% din numărul celor care vor forma legislativele locale.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Pe locul 2, se situează PNL cu 364 de consilieri locali, adică 36% din total. De remarcat că atât PSD, cât și PNL vor avea consilieri locali în toate unitățile teritorial administrative din județ, fiind chiar consilii locale în care se vor regăsi doar reprezentanții celor forțe politice. În schimb, în majoritatea consiliilor locale unde au intrat mai multe partide, vor trebui să se facă diferite alianțe pentru a se putea guverna la nivel local.
Strategie greșită aleasă de USR și PLUS
Cel mai curtat partid va fi ALDE, care a obținut 79 de consilieri locali, adică 7,8% din total, clasându-se pe locul 3 la nivel de județ. Pe locul 4 este Pro România cu 57 de consilieri locali, adică 5,6%, în timp ce pe locul 5 s-a clasat PMP cu 31 de consilieri locali (3%). Alianța USR+PLUS va avea 16 consilieri, 14 obținuți pe liste comune și câte unul separat obținut de PLUS și de către USR la Lozna. USR și PLUS au plătit tribut strategiei de a candida în alianță, unde pragul electoral este de 7% și nu de 5% cât pentru partide. În două comune Copălău și Dersca, Alianța USR+PLUS a făcut pragul de 5%, iar exemplul comunei Lozna, unde cele două partide au mers separat și au obținut fiecare câte un consilier local, arată că strategia adoptată, cel puțin la nivel județean, a fost una greșită.
În consiliile locale se vor regăsi și cinci candidați independenți, dar și cinci de la PER. Dreapta Liberală și Partida Romilor au câte doi consilieri la nivelul județului, iar câte un consilier va avea. PRM, Partidul Verde, Uniunea Ucrainenilor și PNȚCD.
Suharău, cel mai eterogen CL
Dacă în mandatul trecut, CL Viișoara era cel mai eterogen din județ și poate chiar din întreaga țară, reunind consilieri de la șapte formațiuni politice, acum cel mai eterogen CL este cel din Suharău. Acesta reunește consilieri de la șapte partide. Este vorba de PSD (6), PNL (2), Pro România, Alianța USR+PLUS, PMP, PER și Partidul Verde câte un consilier.