sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTMacaleți vrea să încerce munca din privat

Macaleți vrea să încerce munca din privat

♦ Pensionar de drept de o lună și beneficiar al unei pensii speciale parlamentare frumușele, Costică Macaleți susține că va deveni la finalul mandatului de președinte al CJ consultant pentru firmele din domeniul hidrotehnic

Costică Macaleți numără zilele pe care le mai are de petrecut la conducerea Consiliului Județean (CJ) Botoșani, mai ales că de o lună de zile este și pensionar cu acte în regulă.

Deși a fost o viață întreagă bugetar sau politician plătit de statul român, la bătrânețe, Costică Macaleți susține că va activa în domeniul privat după ce își va încheia mandatul de șef al CJ. „Am mai multe oferte pentru a desfășura diverse activități pe specialitate pe care o am eu, dar voi vedea. Am oferte de la firme de consultanță din domeniul hidrotehnic, de la firme cu care am mai lucrat pe vremuri”, a declarat Macaleți.

Nu vrea șefia organizației de pensionari

Pe linie politică, șeful CJ susține că nu vizează o candidatură la parlamentare și că va rămâne „vicepreședinte al Partidului Social Democrat până la noile alegeri, conform statutului”. Mai mult, acesta susține că nu este interesat de postul de președinte al organizației de pensionari din cadrul organizației județene a PSD, deși aceasta este una foarte puternică. „Există o organizație puternică, există un președinte și nu-i râvnesc locul”, a declarat Costică Macaleți.

Organizația de pensionari a PSD Botoșani este condusă de Florentin Pietraru, fost consilier județean și director la Termica.

A lucrat o viață la stat

Costică Macaleți și-a început activitatea ca inginer și a lucrat în domeniul gospodăririi apelor și la agenția locală de mediu. Din 2000, cariera sa s-a împletit cu politica. A fost ales de trei ori deputat, dar a dus la bun sfârșit doar un singur mandat. Celelalte au fost întrerupte pentru a prelua funcția de prefect, pe care a ocupat-o în două rânduri, între anii 2001-2004 și 2012-2016. Din 2016 a devenit consilier județean, fiind ales de către plenul CJ drept președinte.

La începutul lunii septembrie acesta a ieșit la pensie și va primi puțin peste 6.000 de lei pe lună. De asemenea, a aplicat și pentru pensia specială parlamentară. Pentru că are un mandat întreg și două fracții care împreună echivalează cu un al doilea mandat, va mai primi și de aici aproximativ 9.000 de lei. În momentul în care se vor aplica prevederile Codului Administrativ privind pensiile speciale pentru aleșii locali el va beneficia și de aceasta pentru cei patru ani de președinte al CJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
36 %
2.5kmh
35 %
S
27 °
D
26 °
lun
16 °
mar
10 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...