spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTHoț în Belgia arestat în Botoșani

Hoț în Belgia arestat în Botoșani

La data de 13 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, au reușit identificarea unui tânăr de 28 de ani din comuna Mihălășeni, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autoritățile statului Belgia.

”Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt pe teritoriul statului menționat, constând în aceea că în luna septembrie 2019 ar fi intrat prin efracție într-un magazin de unde ar fi sustras un seif”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Tânărul a fost depistat pe raza localității Ripiceni, fiind reținut și ulterior escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
45 %
4.3kmh
1 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...